România

Votul în străinătate pentru alegerile prezidențiale 2019 s-a încheiat în bune condiții

Ministerul Afacerilor Externe anunță că procesul de votare în străinătate pentru alegerea Președintelui României s-a încheiat astăzi, la ora 7.00, ora României, în condiții normale, fără incidente care să afecteze desfășurarea acestuia.

Organizarea în bune condiții a acestui proces electoral în afara țării a fost rezultatul unor eforturi umane și logistice fără precedent, atât la nivelul misiunilor diplomatice și consulare ale României în străinătate, cât și la nivelul Centralei MAE, fiind organizate, în premieră, 835 de secții de votare, procesul de vot în străinătate derulându-se, tot pentru prima dată, pe durata a trei zile.

În tot acest interval, Ministerul Afacerilor Externe a acționat pentru organizarea cât mai eficientă a procesului electoral, în limita atribuțiilor sale legale, de sprijin logistic pentru Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate.

Astfel, pentru a gestiona în mod corespunzător acest efort, peste 85% din personalul Ministerului Afacerilor Externe, mai ales cel din cadrul misiunilor diplomatice, consulare și al altor reprezentanțe în exterior ale României, a fost implicat în organizarea procesului de votare, atât în pregătirea, cât și în desfășurarea alegerilor prezidențiale pe durata celor trei zile aferente fiecărui tur de scrutin. 

În acest context, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu adresează mulțumiri tuturor membrilor personalului misiunilor externe ale României și din Centrala MAE care au fost implicați pentru eforturile deosebite și profesionalismul lor.  Acest exercițiu a demonstrat capacitatea de mobilizare exemplară a reprezentanților misiunilor și ai Centralei MAE, inclusiv în ceea ce privește sesizarea riscurilor și a vulnerabilităților, dar mai ales capacitatea de a identifica și pune în aplicare soluții în timp util, în limitele competențelor legale. Pe de altă parte, constatările, analizele și propunerile de remediere ale misiunilor diplomatice și consulare ale României avansate ulterior alegerilor europarlamentare și referendumului din luna mai au jucat, de asemenea, un rol important ca bază a procesului legislativ care a condus la modificarea cadrului legislativ pentru organizarea alegerilor.

Toate aceste eforturi au facilitat stabilirea unui record în ceea ce privește numărul cetățenilor români care au votat la secție în străinătate, respectiv 926.574 cetățeni români.

De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu mulțumește instituțiilor cu atribuții în organizarea procesului electoral în afara țării – Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare în Străinătate, care, conform legislației electorale în vigoare, asigură coordonarea procesului de votare din străinătate, Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Regia Autonomă pentru Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – care, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, au permis organizarea în bune condiții a procesului de vot în străinătate, inclusiv prin remedierea în timp util a tuturor problemelor care au apărut pe durata celor două tururi de scrutin.

În egală măsură, Ministerul Afacerilor Externe mulțumește tuturor cetățenilor români, membri ai comunităților românești din afara țării, precum și reprezentanților partidelor politice, care au sprijinit buna organizare și derulare a procesului de vot prin participarea ca membri în birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, implicarea în campaniile de informare și în toate demersurile de organizare a acestui scrutin electoral în afara țării, pentru solidaritatea și spiritul civic demonstrate.

Ministerul Afacerilor Externe adresează mulțumiri și reprezentanților societății civile și mass-media pentru implicarea în campania de promovare a modalităților de vot pentru cetățenii români din străinătate și diseminarea informațiilor relevante în acest context.

Finalizarea în bune condiții a acestui proces electoral este o dovadă grăitoare a faptului că un exercițiu civic de o asemenea amploare reușește doar prin conjugarea eforturilor autorităților, cetățenilor și societății civile.

Imediat după încheierea procesului de vot în străinătate, ministrul afacerilor externe a solicitat misiunilor diplomatice o evaluare a modului în care s-a desfășurat procesul electoral pe ansamblu și identificarea aspectelor ce ar putea fi îmbunătățite în perspectiva viitoarelor scrutine electorale. Analiza rezultată va fi transmisă instituțiilor cu atribuții în domeniul electoral, în scopul asigurării în continuare a celor mai bune condiții de vot pentru cetățenii români din străinătate la scrutinele viitoare.

Sursa: MAE

 

Celebrarea Zilei Naționale a României

30.11.2019

Ambasada României în Republica Coreea (RoK) a organizat recepţia pentru marcarea Zilei Naţionale a României, la 28 noiembrie 2019, la elegantul Hotel Four Seasons…

Comunicare de la Serviciul de Imigrări al Republicii Coreea

30.10.2019

Vă prezentăm mai jos o comunicare primită de la Serviciul de Imigrări al Republicii Coreea, cu privire la Declarația de părăsire voluntară a teritoriului R.…

Participarea Ambasadei la Forumul „Sănătatea Mondială” organizat de Centrul Medical ASAN si ASAS

30.10.2019

Soția ambasadorului României, doamna Flavia Kloos, în calitate de președinte al Asociației Soțiilor Ambasadorilor de la Seoul (ASAS), a organizat, la 17 octombrie, …
  • Ambasada României la Seoul adresează recomandarea fermă tuturor cetățenilor români aflați pe teritoriul Republicii Coreea (rezidenți și turiști) de a-și înregistra prezența la misiune, prin intermediul platformei ECons, accesibilă la pagina web www.econsulat.ro
  • Ambasada României la Seoul adresează rugămintea tuturor cetățenilor români care călătoresc în Republica Coreea de a descărca aplicația ”Călătorește în siguranță”. Aplicația poate fi descărcată gratuit din ”App Store” și ”Google Play” pe orice telefon mobil de tip smartphone și oferă informații de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale. După instalarea aplicației se recomandă să se efectueze o actualizare a informațiilor.
  • Vă aducem la cunoștință că, prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1099/2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor fizice, s-a instituit obligația ca persoanele fizice, cetățeni români, care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, să completeze și să depună la organul fiscal central competent ”Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice la plecarea din România". Chestionarele au ca scop respectarea prevederilor legale privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către persoanele fizice care pleacă din Romania și se vor depune la organul fiscal central competent, cu 30 de zile înaintea plecării din România. Chestionarele pot fi descărcate de pe site-ul ANAF: www.anaf.ro, secțiunea: asistență contribuabili, rubrica: Formulare fiscale și Ghid de completare, se completează în două exemplare și se transmit în una din următoarele modalități: - la organul fiscal de la adresa de domiciliu din România, prin poștă cu confirmare de primire; - se depun personal sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal de la adresa de domiciliu din România; - electronic, de care contribuabilii care dețin certificat de semnătura electronică sau sunt înregistrați în serviciul Spațiul Privat Virtual. Necesitatea depunerii Chestionarului derivă din faptul că, persoanele fizice rezidente care, pentru același venit și pentru aceeași perioada impozabilă, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în statul străin cu care România are încheiata o convenție de evitare a dublei impuneri, iar respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda creditului fiscal, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate. Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedește schimbarea rezidenței într-un stat cu care România nu are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri completează Chestionarul și este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenței, precum și în următorii 3 ani calendaristici. În conformitate cu prevederile art. 336, alineatul 3^1 din Codul de procedură fiscală constituie contravenție si se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei, nedepunerea în termen a Chestionarelor pentru stabilirea rezidenței fiscale, de către persoanele fizice obligate potrivit Codului fiscal. Această sancțiune se va aplica pentru faptele săvârșite după data de 1 ianuarie 2018. Pentru a veni în ajutorul contribuabililor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a publicat pe site „Ghidul pentru stabilirea rezidentei fiscale,,. Pentru mai multe informații, se poate accesa următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_StabilireaRezidenteiFiscale_Editie2017.pdf .